All rights reserved.
Ada Cartinau
Library
COMING SOON
English Translations
Dincolo de Adevaruri...Existi
Filozofie

Editia II

Fragment: "Cum văd eu lumea? O văd ca pe un complex de imagini şi senzaţii, o văd ca pe un castel în care lumea îşi închide în
eternitate visele şi creaţiile. Privind cu sufletul meu lumea ea se inalta inaintea mea ca un castel legendar fermecat dar, totodată,
blestemat. Viaţa celor ce  clădesc prin infima lor existenţă o biată cărămidă pentru înălţarea lui, este asemeni unei călătorii fantastice şi
tulburătoare. Intensitatea  vieţii ne poarta intr-un labirint al esenţelot şi miracolelor  pana cand, ne taxeaza pretul final pe un bilet in
trenul ce nu se mai intoarce niciodata.
Moartea te acaparează ca un complement al trăirii, dar nici unul dintre noi nu ştie cu siguranţă dacă este unul al vieţii sau unul al
eternităţii. Căutarea  elementelor  viaţă şi moarte este aprigă dar rătăcitoare.
Lumea sub ochii mei este o nebunie superbă, un tumult de creaţii desăvârşite care trebuie traite cu pasiune si sete de viata. Lumea în
esenţa ei este cea mai mare emoţie a vieţii, pentru că nu este numai viaţă prin alcătuire, ci este mai presus de toate o descătuşare de
inestimabile simţiri.
Dacă lumea ar murii mâine, ar deveni cel mai arătos şi sfânt mormânt  al universului."

Volum I a aparut in anul 2002
Tristetile unui om fericit
Filozofie

Fragment: " ...Dacă înainte, “aproape toate revelaţiile noastre le datorăm freneziei, dezechilibrului noastru împins la paroxism”, după
cum spunea Cioran, acum revelaţiile noastre se nasc din disperarea de a nu avea nimic. Revelaţiile devenind născociri care să-i
inventeze omului o lume nouă, un destin nou, o existenţă nouă redată de forţele sale, învaţându-l în permanenţă că el, omul, este
stăpânul propriului său destin, că până şi Dumnezeu şi-a pierdut rolul în viaţa umanităţii şi totul curge la voia întâmplării sau în voia
omului. Când un popor îşi pierde credinţa îşi pierde spiritualitatea, iar când un om îşi pierde credinţa se pierde pe sine. Însă din teoria
lui Karl Marx invatam ca “ a aboli religia ca fericire iluzorie a poporului înseamnă a cere fericirea lui reală”.
Cu timpul, conceptul de fericire s-a contopit cu termenul de democratie prin care omului i s-a permis să găsească fericirea în
atracţiile lumeşti uitând de mitul mântuirii care îşi pierde valoarea încă din clipa în care este negat Dumnezeu. Oamenii modernităţii
preferă să fie fericiţi decât să fie sublimi sau mântuiţi, totuşi nici unul dintre noi nu ştie ce înseamnă fericirea şi înlocuim repede
sentimentul de încântare sau bucurie cu teoria fericirii agăţându-ne spiritul pe ideea că este imposibil să nu fim fericiţi. Fericirea a
devenit o datorie morală a fiecărui cetăţean trăind dorinţa unei fericiri despotice aprofundând astfel spusele lui Voltaire conform
cărora “într-o zi totul va fi bine, iată speranţa noastră; azi totul e bine, iată iluzia”...
Inocenta Pacatului
Un punct de vedere asupra religiei si efectelor ei.


Fragment: "...PREOTUL: A fost găsit vinovat de nevinovăţie! Cum poate fi aceasta o vină?!
JUDECATORUL: Nevinovăţia e o vină pentru că e de neadmis să fii total nevinovat! Trebuie undeva în el să se ascundă o vinovăţie,
chiar de e doar gând! De e înger, o fi nevinovat pe lumea aceasta, dar dacă se află aici e evident că a comis un păcat în lumea lui! Si
mai grav, in lumea Dumnezeului tău! Iar dacă şi un înger comite păcate, ce să mai vorbim atunci de oameni?
PREOTUL: Tocmai, pentru că a comis un păcat în lumea lui nu avem nici un drept să-l judecăm noi!
Nu avem autoritate asupra îngerilor!
JUDECATORUL: Ba da. In lumea noastră e vinovat de nevinovăţie, nu înţelegi?! Aici toţi avem păcate, el e altfel şi tocmai de aceea
trebuie judecat!
PREOTUL: Si dacă comiţi unul dintre cele mai mari păcate?
JUDECATORUL: L-au ucis pe Isus, ce mai contează judecata sau moartea unui înger care oricum e vinovat în lumea lui!?..."

Vol I a aparut in anul 2004
Morgana
O colectie de piese de Teatru


Morgana
Eros si Thanatos
Rehab pentru Indragostiti
Nimic de Spus
La umbra unei insecte.

"Piesele de Teatru scrise de Ada Cartianu sunt o excelenta voce a absurdului si misticismului experientelor prin care trecem cu o
naturalete naiva zi de zi. Intriga defineste o viziune poetica asupra vietii insa are radacinile bine infipte in subiecte ironice si absurde.
Filozofia creaza forta vitala a acestor piese purtandu-te de la ras la lacrimi intr-o remarcabila combinare a umorului cu gandirea
profunda asupra vietii zilnice a fiecaruia dintre noi."

                                                  Criticul de Teatru: Jean Michael Monod
Regele Pinguin
O filozofie a absurdului


Fragment 1: "...Multe ideologii s-au unit pierzandu-si puritatea cand omul si-a cautat asemanarea cu altul si cu zeii. N-a inteles nimeni
ca indentitatea unui popor trebuie sa-si patreze unicitatea. Asa si atunci…blestemul cautarii in nestiinta. Se inundase subsolul de la
ploaie si ochii aceluia se lipisera de zidul mucegait.
Sarma pe care intindeai rufele ruginise si ti-a patat hainele indemnandu-te sa te gandesti mai profound la esente.
Uitase-i funinginea trecutului ca o crusta pe obraji. Indiferenta fata de ceea ce te-a durut cel mai tare m-a pus pe ganduri. Nu stiu
cand te-ai privit ultima oara in oglinda, dar nici nu cred ca o vei face prea curand. Ai atins pragul acela de NU. Blocaj emotional sau
se infundase teava de la baie de-ai ramas pe gresie zile la rand fara sa te misti macar un centimetru. Ciudat ca ochii fixati pe tavan
pareau ca se incolacesc ca un sarpe pe-o raza de lumina. Acele zile lumea se zbatea in becul sub care adormeai noapte de noapte
ferindu-te sa te demachiezi. Dealtfel cred ca am inteles de ce ai spart oglinda in seara aceea…era tarziu pentru magnolile crescute din
fainata baii. Celalalt inbiba mainile in tusul tau cautand sa-si gaseasca echilibrul pana cand revelatia i-a izbucnit din masele
demonstrandu-i ca echilibrul interior nu-l gasesti in altii. Sparsese rama in care erau ascunse cuvintele mastii. Stereotipe. Nu se putea
face diferenta dintre sacru si profan cand ingerii nu-si desluseau ambiguitatea. Teologii sunt sugestionati de existenta unui adevar
presupus absolut desfasurand procesul diverselor dogme religioase sub inboldul dramatismului. Suferinta devine cale spre
desavarsire indepartand sugestia celorlalte posibilitati. Nu e absurd sa inveti omul la suferinta?! Cruzimea se depaseste pe sine cand
omul invata virtutea pierderii de sine in altceva! ZARI si ETAPE!
Multe butoane intre degete pe care le activezi de fiecare data cand te desparti de lume. Ai ales calea aceea in care te joci intre
imaginile tridimensionale ale perdelei. Filele cartilor pe care le-ai rupt zilele trecute tapeteaza asimetric peretii. Intresant dealtfel ca ai
pus cap la cap cuvintele in propozitii. Ingenios fel de a-ti scrie sentimentele pe pereti!..."


Fragment 2: "...Dupa vizita Minervei in dimineata sepie am inceput prin a ma intreba despre zei si oameni. Nu stiu de ce-am pornit sa
pescuiesc pe partea asta a insulei, poate din plictiseala. Oamenii mi-au trezit curiozitatea cu mult timp in urma, ar fi posibil sa ma fi
lamurit in ceea ce-i priveste…ooo, dar nu…insa nu mi se mai par asa de interesanti. Imi plac doar nebunii, insa acestia au devenit o
specie pe cale de disparitie. Totusi asta ii face si mai valorosi. S-ar putea ca rolul insulei mele sa fie adapostirea nebunilor, pescari de
pretutindeni exilati intre mari, oceane, zei, carti si credinte.
Cand mi-au facut tomografie in teava deseurilor publice mi-au prins creierul in suruburi spunandu-mi ca incalc regulamentele sociale
ale cetatii. Nu mi-au dat nici permisul auto ci doar o poza pe care scrie “necalificat”. In buletin m-au fotografiat cu spatele si mi-au
prins in par un ecuson pe care scrie EU. In cele din urma, dupa controlul medical mi-au dat o fisa cu un scris indescifrabil si
singurul cuvant citet scris cu litere mari de tipar a fost: NEBUNA.
M-au suit intr-un avion si m-au aruncat pe EXIT fara parasuta...."
Praf in Ochi

Editia II

Fragment: "...Bate toaca. Simfonie in ploaie de fulger din tunet. Pamantul de sticla isi strange nisipul din frunze. Maree de pini
vulnerabila-n zapezi de spume stelare. E vara. Doarme lupul din taiga. Ascute simtul de fiara in nari de luna. Am primit o scrisoare.
Mi-a varat-o postasul pe sub usa. Pe plic scrie cu litere mari de tipar: PERSONAL. Destinatarul sunt eu. Curios, n-am mai primit o
scrisoare de mult. Poate de aceea o masor cu privirea rasucind-o printre degete. Nu stiu daca sa deschid plicul sau sa-l arunc. Dar e
ceva PERSONAL...nu sunt foarte curioasa. Am vazut si usi pe care scria PERSONAL. Stiu ca nu are nici o legatura. Totul este atat
de absurd asemeni cersetorului nebun de la coltul strazii care-n deliruri arunca cu pietre in trecatori. Aseara chiar am fost norocoasa.
O piatra a trecut razant pe langa capul meu. Il auzeam strigand invalmaseli greu articulate de parca avea limba taiata. Nici atunci nu
am inteles si nici acum nu inteleg. Scrisoarea asta e la fel de absurda ca si bolovanul. O las pe birou, vreau sa-mi termin masa de
pranz. Nu mi-e foame dar stiu ca trebuie sa mananc. Asa m-a invatat mama. Trebuie sa o ascult desi stiu ca habar nu are ce fac. Stiu
doar ca-si face griji. Biata mama, s-a apucat de gradinarit. Planteaza rasaduri de vise in gradina. Apoi uda pamantul si asteapta
recolta. Zilele trecute mi-a telefonat incantata ca a gasit o samanta noua. Cica a adus-o vantul. A intrebat prin vecini ce fel de
samanta este si numai o femeie batrana a stiut sa-i raspunda. E samanta ONOAREI. Lumea nu mai auzise de ea demult. Disparuse cu
ceva vreme in urma si nimeni nu a mai cautat-o. Asa ca mama s-a apucat sa o planteze. Poate creste. Poate moare. Poate va fi dusa
de vant in alta parte. Nici eu nu stiu. La noi solul nu e fertil pentru astfel de rasaduri. Totusi, nu ma pot pronunta. E gradina mamei si
ea stie mai bine asa cum stiu si pasarile de ce pleaca si revin in acelasi cuib anul urmator. Ele stiu, eu nu. Exista intotdeauna o logica
mai departe de oameni. O logica animala lipsita de ratiune umana. Oare se poate?
Gandul asta mi-a amintit o intamplare de acum cativa ani. Aveam un plop in fata balconului. Pe ramurile lui isi facusera cuibul doi
gugustiuci. Erau impreuna si la bine si la greu. Un exemplu bun pentru vecinii care locuiau deasupra mea si se certau cat era ziua de
lunga. Intr-o zi, nu stiu din ce ordin al primariei, au venit niste barbati vanjosi sa taie plopul. Cei doi gugustiuci stateau pe creanga
langa cuibul plin cu oua nestiind ce soarta ii astepta. Strigatele mele au fost zadarnice.
"Lasati-ma sa iau cuibul! Macar cuibul! Macar...!"
Plopul a cazut la pamant, gugustiucii au zburat si eu am ramas incremenita privind cuibul distrus amestecat cu ouale sparte si
pamant. Gugustiucii nu s-au mai intors niciodata. Le-am simtit lipsa, le-am dus dorul. Le-am invatat exemplul: sa nu ma uit niciodata
inapoi. Dar oare pot? Nu sunt gugustiuc si sunt singura..."
Lacrimile lui  Icar
Volum de Eseuri


Fragment: "...Ma simt o virgula intre cuvintele tale, amestecandu-le, rasturnandu-le, sarutandu-le prin fumul de tigara ce
le-nvaluie misterios intre buze si aer. Deseori stau ascunsa timid intre acuarele si carbuni privindu-te printre panze. Adulmec
fiecare drum al mainii tale, fiecare balans al degetelor pe colile albe pe care cresc nuante, se pierd arome, se infasoara una cu
alta senzatii cromatice. Mazgaleli de esenta!
Ma simt albul si negrul ce-ti acopera degetele lungi, ma simt ridul strengar de langa buzele tale cand inchizi ochii privind mai
departe de lumina si culoare picturile asezate pe sevalet.
De cateva zile vad cum iti cresc din unghii flori si pendulezi intre cuvant, petala si barbat. Fluidizezi senzatii in misterul uleiurilor
si-al matasurilor valsand dintr-o existenta in alta. Te privesc din spatele ferestrei infigandu-ti palmele in nisip lasandu-l sa-ti
curga printre degete aripi cand coastele-ti cresc ramuri de stea pe ceru-mi. M-ai rugat sa nu plec din clepsidra noastra
transformandu-ma-n nisip, in timp, in viata, spunandu-mi “ramai” ca si cum ar fi fost ultima-ti suflare, ultimu-ti puls in vene,
ultima-ti dorinta. Am ramas acuarela pe unul dintre cercurile sufletului tau iubindu-te intre solstitii si neputinte, strecurandu-ma
spre inima ta cu fiecare fum de tigara ce-o savurezi intre exaltari si monotonii cand iti asezi capul pe sanii mei goi. Plamadesti
din mine ca-n lut si-ti alunec printre degete aproape pierzandu-ma dar ma prinzi!Prinde-ma! Ma adulmeci! Ma strangi la piept
de-mi intra oasele in carnea-ti si rostesti aceeasi soapta:”ramai”...."